Sunetul 77


Nu-i nimeni să-şi cunoască soarta
Doar scrisul meu cu umbletul de melc
Va trece neştiut de moartea
Ce bântuie mai peste tot şi-n Albuquerque
În scrisul meu tu eşti pe veci frumoasă
Să nu te îndoieşti de ceea ce scriu
Ne ţine Dumnezeu ca într-o plasă
Cu fir subţire, El – paingul auriu.

Niciun comentariu: