Sunetul 100 (o sută)

Când tu lipsești, lumea dispare
Oriunde ai fi, pe țărm, departe –n zare
Pe alte continente, alte-oceane
Sunt pulbere rotindu-se sub soare
Sunt templul antic, veșnic doar coloane
Din care zeii au fugit, fără de taine
Mă vizitează doar turiștii, mă filmează
Doar tu lipsești, regina mea vitează
In transparente văluri, invizibil
Ți-e trupul, sufletul e nimbul
Pe care îl zăresc sub pleoapa-n lacrimi
In soarele strălucitor, zadarnic.

Boris Marian

Sunetul 101

E-adevărat că frumusețea e de-ajuns
N-are nevoie de cântări de liră
Nici de delirul vorbelor, ascuns
E diavolul, prin ochii tăi respiră
Dar eu, poet de când mă știu
Nu pot să tac, iar dracul mi-e prieten
Te cânt, iubito, joc trandafiriu
E orice cânt, petalelor le semeni
La fel ești de suavă, trecătoare
Doar rimele rămân, pe veci, dacă rămân,
Le sunt demiurg, pe frumusețea ta stăpân.

Boris Marian

Sunetul 102

In taină încercăm să ne iubim
Deși, se spune, taina este leagăn
Noi nu am fost heruvii, heruvimi
De taină, Doamne, mă dezleagă
Eu pot să scriu în taină, suferind
Pot să mă bucur, nimeni nu m-aude
In mine toate tainele se aprind
Din ele izbucnesc, zălude
Cuvintele bolborosite, fără șir
Sunt un vulcan în fața ta și tu te miri,
taina este leagăn și cămin
Dar eu n-am fost nicicând un heruvim

Boris Marian

Sunetul 103

Voi încerca în vers să te cuprind
Cum pictorul penelul și-l îndreaptă
Spre pânza albă, fermecat ca de argint
Voi încerca, dar lira-mi este stearpă
Tu ești frumoasă precum merii în april
Ori vișinii , o-ntreagă primăvară
Oricât de mândru, eu devin umil
Ești zorii înșiși, eu – mergând spre seară
Iar dacă ne vom întâlni cândva
Înseamnă că poemul meu e-o scară

Boris Marian

Sunetul 104

În ochii mei nu poți îmbătrâni
Gândindu-mă, întineresc la fel
Ca-n zilele când zi de zi
Ne întâlneam la carusel
Eram copii ceva mai mari
Eram ce nu vom fi nicicând
Mai curajoși, eram corsari
Nebiruiți pe-acest pământ
Iar tu te ascundeai titptil
Visam s-avem și un copil
Un secol a trecut, mai știi?
Viața parcă e o zi.

Boris Marian

Sunetul 105

În fața mea tu nu ești Dumnezeu
Cum aș putea să te iubesc mai omenește
Si mai terestru, nu aș mai fi eu
Pe boltă te-aș nălța, precum un meșter
Un Buonarotti în Capela papilor
Eu am învins puterea anilor
Si dintr-o blândă muritoare, prin poem
Ai devenit un chip etern pe care-l chem.
Îmi spui de boli și bătrânețe, nu te-aud
Eu scriu orbind și doar pe clasici îi ascult

Boris Marian

Sunetul 106

Eu știu că frumusețea nu e nouă pe pământ
Că au cântat-o alții înainte
Eu nu caut nici culori și nici cuvânt
Din mine cresc ca florile pământului, cuvinte
Tu ești mereu minunea ce desparți
Noaptea de zi, banalul de viziunea
Acelui paradis pe care-l cauți
Si care doar se întrevede printre dune
Viața - oaze blânde-ntre pustii
Minunea este că noi suntem vii

Boris Marian

Sunetul 107

De moarte nu mi-e teamă, de stupizenia ei
De lipsa ei totală de oricare rațiune
Deși eu mă cutremur la plânsetul de miei
Pe mine neiubirea mă poate oricând răpune
Când oarbă-ntunecată vine tăcerea grea
Cînd monstrul cu lungi brațe se-nfățișează lacom
Singurătate-i spune și , Doamne, de-aș putea
Să-l pot ucide-n fașă pe monstru, câteodată
Atunci să vii, iubito, atunci voi fi iar liber
De moarte nu mi-e teamă, doar de tăceri stupide

Boris Marian

Sunetul 108

Nu ți-am lăsat mai mult decât poeme
O amintire ce în nori se va preface
Pe Marte se vor pune , poate, antene
Se vor transmite versuri de departe
Dar cartea, undele de radio
Nu vor putea păstra ce-ai fost aievea
Şi părul ca și râsul în cascadă
Zeița mea mai îndrăgită decât Geea
Mi-ești soartă, mumă și mormânt
Cum să te mulțumești cu un cuvânt?

Boris Marian

Sunetul 109

Uitarea nu este trădare
Poate fi moarte-n propriul duh
Nu te-am trădat nicicând, vioara
Din multe despărțiri s-a smuls
Plutind pe alte ape repezi
Dar ai rămas în mine, chip
Tu poți de mine să te lepezi
De chipul tău nu mă desprind
Vor trece ani, decenii, veacuri
Exişti, nici moartea nu e vacuum
Vioara peste alte ape
La chipul tău va să tresalte

Boris Marian

Sunetul 110

Am fost un Sindbad al iubirii
Nu l-am stimat pe Don Juan
Iubirea este aventura
În care nu poți fi șnapan
Sunt Odiseu și sunt Eneea
Iubind, căutam tărâmuri noi
Căutându-te, tu ești femeia
Fără de tine, nu-s eroi
Eu știu, te voi găsit în clipa
Când mitul dragostei s-a stins
Cuvântul meu nu e risipa
Ci oglindirea dintre-oglinzi

Boris Marian

Sunetul 111

Iubirea mea este vorbită-n târg
Dar ce e târgul, punct în univers,
Cândva un cronicar mai plin de sârg
Va scrie despre noi un vers
Voi fi un fel de Romeo modern
Vei fi o Julietă cu mașină
Ura familiilor va fi ceva etern
Ne vom droga poate cu mescalină
Si vom muri, la știri un fapt banal
Bietul Will va fi mereu real

Boris Marian

Sunetul 112

Ești viața mea, o spune tata Will,
De nu l-aș crede, n-aș mai fi aici
Sunt ca stejaru-n care-un duh febril
Călătorește printre fibre, priculici
Stejarul pare mort în ramuri largi
Desfășurat cu tot disprețul morții sale
Tu poți să-i dai viață, fără magi
O șoaptă doar și, în ascuns, o sărutare
Își doarme somnu-n veșnicie tata Will,
Să-l mai citim, iubirea este-n inimă copil.

Boris Marian

Sunetul 113

Când nu te văd, eu știu că tu exiști
Cu ochii minții pot zări fără opreliști
Precum în dansul aștrilor te miști
Privit cu încântare de un derviș
Ești undeva, în lume sau pe-aproape
Sau despărțiți de nesfârșite ape
Cu mine ești, pe albul așternut
Respiri adânc și-ncerc să te sărut
Apoi doar umbra ta lent se ridică
De despărțire încă nu mi-e frică

Boris Marian

Sunetul 113 bis

De nu te văd , te știu aproape
Pământul e prea mic pentru noi doi
Nici zarea, oceanul, aștrii, luna
Nu pot să ne oprească. Azi e joi
Nu te-am văzut de miercuri, de aseară
O veșnicie, visuri irosind
De nu te văd, va fi ca prima oară,
Când pleci eu moartea mi-o presimt
Nu știi ce porți cu tine, cu suflarea
Cu inima, cu tot ceea ce gândești
Tu ești doar țărmul, eu sunt precum marea
Aducătoare-n veci de noi povești

Boris Marian

Sunetul 114

Nu pot să lingușesc pe nimeni
Pe mine însumi eu mă judec cu asprime
De ce te-aș linguși pe tine,
Iubirea mea, când tu ești doar lumină?
Nu pot să judec faptele și vorba
Aceluia ce nu mi-a fost nici frate
Nici bun prieten, doar dușman în toate
De ce l-aș judeca, tot ce-i pot spune
Ar fi că-l uit , de pot, chiar într-o lună
Pe tine, rodie prea rară
N-am să te uit, de-ar fi lumea să piară.

Boris Marian

Sunetul 115

La început n-a fost iubirea
La început a fost doar haos
Eu am crezut că-i un adaos
Cu timpul – îndumnezeirea
Si-a făcut loc, precum e floarea
Ce crește unde nu te-aștepți
Să nu fim strâmbi, să fim doar drepți
Doar vorbe, eu cred în chemarea
Venită din adâncul firii
Nainte de-a da glas iubirii.

Boris Marian

Sunetul 116

De trece timpul sau nu trece
Eu nu voi fi înalt și rece
Cred că te naști cu un grăunte
De foc și cu o stea în frunte
Aceștia-s oamenii sortiți
Să fie de femei iubiți,
Iar dintre multele femei
Iubești cu inima doar trei
Prima e mama, nu-i rușine
A doua, din noroc, destine
A treia moartea, n-o iubi
Ea, drăgăstoasă, va veni
Iar mama nu-i, iubita este
Depinde din care poveste.

Boris Marian

Sunetul 117

Iubirea nu-nțelege „ a uita”
Nu e iubire ceea ce nu-i statornic
Pot să fiu rău și tu poți să fii rea
Dar ce-am iubit iubesc, mers de ceasornic
Impune timpul inimii, secret
E mersul ei, indpendent de catastrofe
Pot fi plecat, călugăr în Tibet
Sau literă în rima unei strofe
Pot fi o stea, o cană de băut
Atinge-mă cu buzele, cu gândul
Iubirea are doar un început
Ea lasă-n urmă lumea și pământul

Boris Marian.

Sunetul 118

Nu sunt bolnav din dragoste, ba sunt
Oricare leac e împotriva mea, oricând
De mi te-nchipui, tu ești prea departe
Când ești aici mă-nchid precum o carte
Iubirea noastră e otravă dulce
De câte ori durerea ne seduce
Eu am să spun, ești chiar destinul meu
Cu tine-ncep să cred că Dumnezeu
N-a fost și nu-i atotputernic
Cuceritor, devin tot mai cucernic

Boris Marian

Sunetul 119

Când poți iubi, cum poți să risipești
Ce nu aveai sau ce mai prețuiești?
De te-am pierdut, voi ști să recâștig?
De nu exiști, din pulberi te-nfirip
Mă simt ca Dumnezeu în prima zi
Fără un plan, un haos rece, gri
Mă înconjoară, nu mă vrea deloc
Nevoie avem cu toții de noroc
Renaști din tine însăți, chipul tău
Nu-l poate ști nici însuși Dumnezeu
Doar eu, doar nopțile visând
Si Demiurg și om pe acest pământ.

Boris Marian

Sunetul 12o

De am greșit, greșit-am amândoi
De n-am iubit, niciunul n-are vină,
Eu cred că a iubi nu-i nici o crimă
Doar din iubire suntem și eroi
Trăim legenda propriilor fantasme
Iar lumea e banală, e măruntă
Eu sunt cărunt, poate că ești căruntă,
O altă lume se deschide-n fața noastră
Totu-i perfect, un paradis doar pentru noi,
Reluând istoria, redevenim eroi.

Boris Marian

Sunetul 121

Oricine te-ar vorbi, oricât de mult
Eu tot voi asculta de mine, te ascult
Când nu vorbești, poți face tot ce vrei
Pot deveni mișel între mișei
Doar să te uit nu pot, din ură și dispreț
Din dragoste și tot ce nu-i măreț
Accept să ne împroaște cu noroi
O lume, doar să fim noi doi
In aur se preface lutul greu
IAR GLASUL TĂU E DAT DE DUMNEZEU

Boris Marian

Sunetul 122

Păstrez în minte ceea ce ai fost
In inimă păstrez mai mult
Prezentul curge lent și fără rost
Eu nu te pot privi, doar te ascult
In foșnetul de frunze, pași pe alei
Cândva eram prea tineri, prea fragili
Astăzi suntem cu mult mai grei
Deși avem cultură, avem stil
Nu ești aici, nu sunt nici eu, se pare
Deși n-a fost nici o înmormântare.

Boris Marian

Sunetul 123

(uneori pentru R.)

Ne schimbă timpul, nu-l putem opri,
Suntem copiii lui cei vitregi,
Numai iubirea se iluzionează, poate o zi,
Că a învins , ne contrazice Nietzsche.
Dar nu ne pasă nici de el,
Pe Will îl vom chema în clipe grele,
Si el a-mbătrânit, este aproape chel,
Citește Cartea de la San Michelle.
Iubito, azi corespondăm,
Ne contrazicem, iar ne împăcăm,
De parcă timpul nici n-ar exista,
De-aș fi Romeo, de-ai fi Julia.

Boris Marian

Sunetul 124

Departe de politică, de mode,
Departe de solemnități și ode,
Iubirea mea, o pasăre –n pădure,
Un tril pierdut sub ramurile ude,
O floare fără nume, ce ușor
Zdrobită poate fi, dar un cocor
Zărind-o, undeva de sus o cheamă
Îi dă un nume, apoi ziua se destramă
Si nu mai e nimic, rămân pierdut
Intr-un decor străin, necunoscut.

Boris Marian

Sunetul 125

Zadarnic mă fălesc cu slava trecătoare,
Nu vin la tine în cămașa mea de zale,
Te rog să uiți de bătălii și nume,
Iubito, simțământul n-are loc în lume,
El caută liniștea departe de tumultul,
De zumzetul unor orgolii rău ascunse,
Suntem doar doi, nimic nu-i de prisos,
Iubindu-ne, nici moartea n-are rost,
Iar , dacă vei vedea că nu-s cu gându-aproape,
Gonește-mă, eu nu pot fi pe jumătate.

Boris Marian

Sunetul 126

Te fură timpul spre a mi te reda
Mi-ai fost sortită, doamnă, ești a mea,
Dar timpul uneori înșală
Viața nu e viață, e doar boală
Apoi convalescența, revederea
Pe undele hertziene, cum e vremea
Mă-ntrebi și eu, în mine simt că mor
Primul sărut – mereu nemuritor

Boris Marian

Sunetul 127

Când te iubesc, rămâi aceeași,
Eu laud aici doar frumusețea,
Ti-e sufletul frumos, o, Bethsabeea,
Virsavia, Shulamith , Salomeea
Un dar divin preface totu-n aur,
Iar aurul în inimă se-adună
Poetul este doar un faur
Care cu propriul vis se împreună
De aceea nu-mi disprețui poemul,
El vine și-ți conferă tenul.

Boris Marian

Sunetul 128

Pe care pian, pianină, clavecin
Imi cânți, pe nevăzute clape?
E vocea, râset ori suspin,
Iar eu parcă te-aud adânc, din ape,
Naiade, nereide-n visul meu
Plutesc, dar tu ești printre sfere,
Prin tine mă împac cu Dumnezeu,
Prin tine cred în înviere,
Doar pentru vocea pe care o aud,
Nici moartea nu ma face surd.

Boris Marian

Sunetul 129

Cu bucurie eu mă risipesc
Cuvintele-n risipă zboară
Dar nu cuvintele, nu ele oglindesc
Ce pot să spun la fel ca prima oară
Nevoia de a te vedea
De a cunoaște glasul tău în mine
Tunelul timpului, trecând prin el cândva
Ne vom cunoaște-n șoapte și lumine
Răbdăm această lume doar c-un gând
Ne vom iubi, întregi, fără cuvânt.

Boris MARIAN

Sunetul 130

Nici frumusețea, farmecele toate
Nu sunt capcanele iubirii mele
Deși mă-ncântă , frumusețea-i trecătoare
Eu cred mai mult în ceea ce-mi dăruie Cybele.
Eu cred în darurile zilei și în roade
In ceea ce spui din inimă , în voce
Eu cred în ceea ce ești, ce crezi, cum poate
Ființa ta din răul lumii să dizloce
Eu crec mai mult în tine ca în Domnul
Eretic sunt, acesta este omul.

Boris Marian

Sunetul 131

Eu nu iubesc mândria ta
Nici faima care te-nconjoară
Dar nici n-ascult bârfind pe cineva
Invidia pe mulți îi înconjoară
Dar te iubesc și nu știu pentru ce
Cred că iubirea nu are temeiuri
Ea este ca un duh venit din cer
Sau poate diavolul ne face semne
De aceea despărțirea pare o moarte
Nu mă căuta, voi fi foarte departe.

Boris Marian

Sunetul 132

In ochii tăi citesc tot adevărul
Dar mai există adevăr pe lume?
De unde ne-a Domnul ochi și nume
Povestea nu s-a încheiat, cu mărul
Azi unul spune, altul nu iubește
Al treilea sau a treia ne trădează
De unde ochii știu să arunce o rază
Care și inima-nghețată o-ncălzește?
Mai bine-i , deci, să nu ne mai privim,
Singurătății moartea-i dăruim.

Boris Marian

Sunetul 133

Lovind în mine, tu lovești în doi
In mine sunt doi oameni, tu și eu,
Purtată de mânie ca de-un roi
De viespi trimise de un zeu
Al cruntei răzbunări pe cine, ce?
Zadarnic te întreb, nu ai nici glas
Te crezi Euridice, Salome,
Din ceea ce ai fost, nimic nu a rămas.
Deci totul s-a pierdut, acest poem
Va dăinui o vreme. Multe vremi?

Boris Marian

Sunetul 134

Din frumusețea ta se-nfruptă toți bărbații
Desigur, în fantasme, reverii
Puteai să fii regina vechii Francii
Ai preferat diverse meserii
Dar nu te judec, nu sunt eu acela
Să-mpartă lumea în preabuni și răi,
Până și fluturele-și caută femela,
Noi, oamenii ne credem semizei,
Trăiește-ți viața, dragă Messalină
Eu , cel din urmă ți-aș aduce-o vină

Boris Marian

Sunetul 135

Iubirea nu-i numai dorință
Este și dor nestins în timp
Te simt cu-ntreaga mea ființă
Te voi simți cândva, nefiind.
In rest, toate sunt vorbe goale
Si gesturi, clipe de abur greu,
Să nu te-ncrezi în osanale
Nu cred în laude dulci nici eu
Iubindu-te-nțeleg frumosul
Devine sfânt și păcătosul.

Boris Marian

Sunetul 136

For Rhea, for ever

Dacă venirea mea te tulbură, iubito,
Eu am să vin mereu, cât pot de des,Iubirile se nasc din mituri,
Iar erezia din eres,
O erezie este să las dorul
Să treacă peste noi atâția ani,
Dar cine-a pedepsit omorul?
Onoarea face mulți dușmani.
Acum, precum umilul rigă la Canossa
Vin eu în haine – zdrențe îmbrăcat
Să-ți cer, Maria mea, Formosa,
Cuvântul magic, undeva uitat.

Boris Marian

Sunetul 137

Dacă orbit sunt de iubire
Lasă-mi orbirea să mă domine, mai bine
Să fiu fără de minte, fără văz,
Iubirea e flămândă, multe prăzi
A sfâșiat precum tigroaica în păduri,
Iubirea mea e blândă, în conduri
Parcă plutește, îmi zâmbește cu-nțeles.
Ascunsă-i gheara. Nu am de ales.

Boris Marian

Sunetul 138

Ea spune că iubește, dar pe cine?
Orice ar spune, de gândesc mai bine
E o poveste spusă mii de ori,
Iar eu, deși poet, sunt muritor.
Să nu o cred înseamnă să ucid
Tot ce e vis, ar fi să mor în vid,
Deci, crede și nu crede îmi șoptesc
Inima blândă, gândul diavolesc,
Așa că eu repet, ca un copil,
Minunea unui nesfârșit april.

Boris Marian

Sunetul 139

Nu-mi cere să-nțeleg privirea ta,
Eu nu știu ce gândești, știu doar ce-aș vrea,
Sunt mii de vorbe ce nu spun prea mult,
Nu-mi cere să-nțeleg, sunt surd și mut,
Plutește-n aer teama de a pierde
Ce-a fost și ce va fi, precum din verde
Un codru-ntreg devine brun, schilod,
Nu-s nici zăpadă, păsări, nici un rod,
Doar vântul rău, albastru, fără glas,
Vuiește, hohotește, „Bun rămas”,
Dar soarele învinge, ai răspuns,
Nemulțumirea iernii s-a ascuns.

Boris Marian

Sunetul 140

Lui R.

Se spune că sunt rău, răzbunător,
Departe-i adevărul de cuvinte,
Tu ești aceea care mă ții minte
Că nu eram și nu pot fi decât actor.
Mă joc cu propria-mi soartă, uneori,
Dar niciodată n-am jurat în ce nu cred,
Pot fi și lacom, pot să fiu ascet,
Noi n-am trădat, trăim doar din erori.
Te-am regăsit și timpul stă pe loc,
Răzbunători sunt cei făr-de noroc.

Boris Marian

Sunetul 141

Iubirea mea nu se ascunde-n simțuri,
In văz, în efemere-atingeri, în răstimpuri,
Mult mai adând, precum nebănuitele comori
Sub valuri și furtuni, același dor,
Un dor nestins și mult neprețuit
Este iubirea mea, un continent de-argint,
O altă lume, unde inima , profund
Bate puternic. Eu acolo sunt,
Iar dacă n-o vei auzi, atunci
Din amintirea ta poți să m-alungi.

Boris MARIAN

Sunetul 142

Iubirea mea a fost greșala mea,
Nu o privi ca pe o dramă,
In viață, știe orice haimana,
E totul trecător, nu bagi de seamă
Si ești deja albit, ceva mai calm,
Din artă faci un mit, din vorbe- vise,
Iubirea mea ca focul de napalm
Se stinse, sunt precum Ulise
Ce, după multe rătăciri, cuprins de dor
Revine în Ithaca, muritor.

Boris Marian

Sunetul 143

Cum ai plecat, așa vei reveni,
Poate că nu în realitatea de o zi,
Poate că numai în închipuire,
Tu nu poți să dispari, nu-ți stă în fire,
Nimic, precum ai învățat, n-o să dispară,
Orice se poate transforma într-o comoară,
Comoara este-ascunsă-n munți înalți,
O vor găsi doi marțieni vaganți,
Iar unul dintre ei o va deschide
Și uluit va auzi, șoptit – „Deschide”.

Boris Marian

Sunetul 144

Orice iubire are-un început,
Sfârșitul nimeni nu-l așteaptă,
Se spune că iubirea e un scut,
Deși iubirea este-adeseori nedreaptă.
E lupta dintre îngeri, sus în cer,
Unul e blond, iar celălalt brunet,
Unul din ei are o inimă de fier,
Iar celuilalt i se va-nfige un stilet.
Astfel a fost de când ne știm,
Zadarnic ne-am iubit și ne iubim.

Boris Marian

Sunetul 145

Se naște ura din iubire?
Atunci să ne ferim de ea.
Cum poate din aceeași fire
Să izbucnească cea mai rea,Otrăvitoare și cu spini
O patimă fără măsură
Să crească-n leagăn de lumini,
Sub nume fals să fie ură?
Eu nu te înțeleg, iubito,
Poate nici tu n-ai să-nțelegi
Ce diamante risipite
Prin lacrimi nu le mai alegi,
Iar viața-ncet s-a dus spre margini,
Se sting și patimi în paragini.

Boris Marian

Sunetul 146

Să nu dai clipa pentru altă clipă,
Timpul e cel mai mare trădător,
Eu cred în ceea ce spui în pripă,
Iar ce gândești îmi este nendestulător.
Să nu dai gândul pentru alte gânduri,
Eu nu pot crede în cuvinte, în idei,
Eu mai degrabă scap de sâmburi,
Iubirea este-n aer și-n scântei,
Iubirea este ceea ce nimeni nu-nțelege,
Ceva ce nu se mai repetă nicăieri,
Eu nu voi spune niciodată „Alege”,
Când a trecut voi spune, „Ieri”.

Boris Marian

Sunetul 147

Iubirea nu e boală, dar se poate
Să semene cu boala când încerci
Nesiguranța , nopțile furate,
Iar zilele te bat cu bice, vergi,
Când totul pare-o prăbușire înspre moarte,
Când nu mai știi adevăratul chip,
Iubita este mai departe, mai departe,
Tu te scufunzi în mișcător nisip.
Un semn și boala se preface-n rai,
De nu eram aici, de nu erai.

Boris Marian

Sunetul 148

Poate iubirea să-mi înșele văzul,
Auzul, simțurile toate,
Dar nu poate să-mi fure crezul,
Nici amintirile, sub lacăt adunate.
Iubirea poate să se joace,
Amor a fost copil, de ce n-ar fi?
Pe veci te pot lăsa în pace,
Dar de uitat, nu pot, am alibi,
Sunt vinovat și nu sunt, este
Prea complicat prezentul viitor,
Iubirea poate fi și o poveste,
Prefer să-i fiu și lector și scriitor.

Boris Marian

Sunetul 149

Poți crede că mă stăpânește ura,
Când sunt atât de răbdător?
Nici mintea mea, nici inima, nici gura
Nu pot păstra nimic otrăvitor,
Nimic, decât adânca remușcare
Că nu am fost la vreme-n preajma ta,
Sunt ultimul sosit, sunt primul care
Știam cum inima-ți bătea,
Astăzi, pe Alpii depărtați e soare,
Să luăm o rază pentru fiecare.

Boris Marian

Sunetul 150

Sunt singurul ce te iubește azi, în lume,
Așa îmi spun, deși nu cred nici eu,
Ai darul de-a trezi oceanu-n spume,
De-a-L mânia pe însuși Dumnezeu,
Mai demn mă simt iubinde-te, în ciuda
Atâtor bârfe, vorbe grele, calomnii,
Eu știu ce poate gura lumii, cruda,
Nu-i iartă nici morți și nici pe vii,
Iar noi suntem mai fericiți, se spune,
Decât am merita, din uri, eu fac cunune.

Boris Marian

Sunetul 151

Am fost prea tineri, astăzi nu mai suntem
Naivi, încrezători, timizi,
Dar în iubire timpul nu se-ascunde,
Nu e dușman, doar vârsta ne-a surprins
Nepregătiți, cu vechile pasiuni,
De parcă timpul n-a trecut,
S-au adunat și spini și flori –cununi,
Durează ceea ce ne-a durut.
Am fost prea tineri,
Eu am nore, tu ai gineri.

Boris Marian

Sunetul 152

Între iubire și minciună-i doar un pas,
Între ridicol și sublim, la fel,
Eu sunt, probabil, singurul, rămas
Un cavaler dintr-un uitat rezbel,
Mai cred în Dulcineea mea
Şi Rosinanta este tot fidelă,
Doar Sancho Panza, un amic cândva ,
M-a părăsit și scrie o nuvelă,
Cât sunt de caraghios, neghiob,
Abia-mi zăresc chipul bătrân în al său op.

Boris Marian

Sunetul 153

De unde vine straniul sentiment,
De unde vine această dependență
De tine, ceea ce este doar tangent
La existența ta, Doamne, demență
Tu mi-ai dăruit la ani cărunți și plini
De grija vieții de apoi, întors din drum
Eu mă gândesc la ce voi face mâine și poimâini,
Deci inima nu-mi este numai scrum,
Mai pot iubi, mai pot spera că n-am murit,
De dragul clipei, știu, sunt păcălit.

Boris Marian

Sunetul 154

(final)

Cu toți pornim spre Valea fără de Iubire,
Dar pân-atunci mai este o viață,
Pentru că fiecare clipă ne învață
Că următoarea e un dar, dumnezeire.
Poate că dincolo găsi-vom noi o cale
Spre a nu fi singuri, noi vom fi aceiași?
Aș vrea, căci morții nu sunt galeși.
Aș vrea, sunt dăruit făpturii tale.

Boris Marian