Sunetul 22

Te văd printr-o lentilă fermecată,
Dar cum mi te arăţi în realitate?
Lentila este timpul, ne înşală,
În vise mi te-arăţi înaltă, pală,
Prin aerul mângâietor, albastru,
Dar tu eşti rece ca un alabastru,
În jur o magmă ne-nconjoară
Şi ne topim, făcuţi parcă din ceară,
Ţin ochii-nchişi, când îi deschid,
Tot ce a fost, s-a scufundat în vid