Sunetul 29

Când singur eu mă simt, trădat şi părăsit,
Cuprins de temeri şi de friguri,
Într-o adâncă umbră izgonit,
Îmi privesc chipul într-un ciob
Din falnica oglindă spartă zob,
Văd ochii mei cum strălucesc
Şi-mi spun – trăiesc, vreau să trăiesc.
Îmi inventez o şansă, un prieten,
Pentru că semănăm şi suntem semeni,
Iar pentru ură nu am timp destul,
Deşi nu am credinţă, sunt credul.